Va aflati pe pagina : Despre Spiru Haret

Despre Spiru Haret

Spiru Haret (N. 15.02.1851, Putna; D. 17.12.1912, Bucuresti) - matematician roman, astronom, pedagog, reformator al invatamantului romanesc, ministru (Min. Cultelor si Instructiunii Publice), academician

detalii

Despre Spiru Haret

 

Spiru Haret
(1851 - 1912)
Academician, matematician, pedagog român, reformator al învăţământului românesc

Spiru Haret

    Personalitatea cea mai reformatoare a epocii este Spiru Haret. S-a născut la 15 februarie 1851, la Iaşi, într-o familie fără avere. Studiile şi le-a făcut la Dorohoi, Iaşi şi Bucureşti. În 1862 intră ca bursier la liceul Sf. Sava. În decembrie 1870, deşi student în anul II la fizico-matematică, obţine prin concurs catedra de matematică la Seminarul central. După un an a renunţat la catedră şi şi-a continuat studiile la Universitate. Îşi ia licenţa în 1874, la 23 de ani. Se înscrie la concursul de bursă instituit de Titu Maiorescu; reuşeşte şi pleacă pentru doi ani la Paris. În 1874 îşi ia licenţa în matematică, iar în august anul următor, în fizică. Doi ani mai târziu îşi ia doctoratul tot la Paris, cu teza "Despre invariabilitatea marilor axe ale orbitelor planetare", ducând mai departe şi corectând cercetările lui Laplace, Louis de Lagrange şi Denis Poisson asupra varietăţii axelor orbitelor planetare.

    Haret pune în evidenţă "termenii seculari puri" şi pentru "gradul al treilea", ceea ce înfăţişa într-o altă lumină stabilitatea sistemului planetar. Eruditul matematician şi astronom, Jules Henri Poincaré observa: "În 1878, Spiru Haret a dovedit existenţa termenilor seculari de gradul III şi acest rezultat a provocat o mare uimire". Teza de doctorat a lui Haret e republicată în Analele Observatorului Astronomic din Paris, în 1885, iar în 1889, de Poincaré. Facultatea de ştiinţe din Paris trimite o adresă Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice felicitând România, ţara care a produs şi posedă asemenea talente.

    Târziu, în 1976, cu prilejul împlinirii a 125 de ani de la naşterea lui Spiru Haret, un crater de pe harta Lunii, pe coordonatele: latitudine 59 de grade sud şi longitudine 176 grade vest, în partea lunara invizibilă, a primit numele lui Haret. Era primul român care anunţa valoarea, confirmată mai apoi, a şcolii româneşti de matematică. Spiru Haret putea să ramână în Franţa profesor universitar. A preferat însă Facultatea de Åžtiinţe din Bucureşti, unde devine profesor înca din 1878 în urma unui strălucit concurs; din 1882, devine profesor de geometrie analitică la Åžcoala de Poduri şi Åžosele. Profesează pâna în 1910, când se pensionează, ba şi după aceea, pâna la moarte, tinând prelegeri de popularizare la Universitatea populară.

    În 1910 publica Mecanica socială, la Paris şi Bucureşti, utilizând pentru prima oară, matematica în explicarea şi întelegerea fenomenelor sociale. Dar marile realizări ale lui Haret nu sunt totuşi în ştiinţă. El şi-a părăsit aproape creaţia de specialitate, care ar fi putut fi atât de bogată, după atât de remarcabile începuturi, pentru a se pune "la dispoziţia evoluţiei mediului social căruia aparţinea".

    Tot geniul său creator aici se remarcă. Încă din 1879, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii începe să-l solicite. Inspectează şcoli şi face rapoarte, prezidează comisii de examinare, este membru în altele.

    În 1882 e numit membru în Consiliul Permanent de Instrucţiune. În 1883, P.S. Aurelian îl numeşte inspector al şcolilor. Îl cunoaşte bine pe D.A. Sturza, mai ales de la Academia Română al cărei membru corespondent Haret ajunge începând cu anul 1879. Un om cu care se întelege de la început. Extraordinara pasiune de munca a unuia, ca şi a celuilalt, reprezintă principalul element de legătură.

    În 1885, D.A. Sturza, ajungând ministru la Culte şi Instrucţiune Publică, îl cheamă pe Haret ca secretar general al ministrului (Haret tocmai publicase, cu câteva luni înainte, un Raport asupra stării şcolilor, foarte documentat, cu un mare curaj în susţinerea opiniilor). Cu Haret lânga el, Sturza încearca reorganizarea învăţământului, după ce mai înainte, pe acelaşi teren, eşuaseră P.P. Carp, Titu Maiorescu si V.A. Urechia. Nici Sturza nu e mai norocos, dar proiectul lui era foarte bine studiat şi documentat (va fi un izvor pentru reformele lui Take Ionescu si Petru Poni). De pe urma colaborării de acum, Sturza va ramâne cu un mare respect pentru capacitatea lui Spiru Haret şi, ulterior, după ce ajunge lider al PNL, îi va păstra o caldă preţuire.

    Gheorghe Adamencu îşi aduce aminte ca în vremea marilor economii din 1901-1904, cu ocazia unor sporuri bugetare propuse de Haret, i-a spus: "Pentru Haret trebuie să facem tot ce putem". Åži-a tăiat de la ministerul de unde era titular ca să îndeplinească cererea lui Haret. Cu D.A. Sturza în fruntea guvernului, Spiru Haret va fi de trei ori ministru al Instrucţiunii Publice: între 31 martie 1897 - 11 aprilie 1899, 14 februarie 1901 - 22 decembrie 1904 şi 12 martie 1907 - 29 decembrie 1910, perioada în care a reorganizat întregul învaţământ românesc. Ministru atâta timp, Haret a avut posibilitatea pe care alţi miniştri ai Instrucţiunii de mai înainte sau după el, n-au avut-o (nici V. Conta, nici T. Maiorescu sau D.A. Sturza, Take Ionescu, P. Poni, C. Mârzescu, S. Mehedinţi, P.P. Negulescu, I. Popovici) aceea de a-şi pune legile în aplicare, exemplu, rar în România, al unei opere de mare continuitate. El s-a devotat cu totul şcolii şi a avut marea înţelepciune de a şti să se facă tolerat de morala epocii pentru a-şi trece realizările. A fost întradevăr apostol, dar fără să se facă vreodată caz de apostolatul sau, un apostolat ce făcea impresia că se ignoră - cum bine remarca Vasile Băncilă. Mare în simplitatea felului său de a fi, Haret, în situaţia în care a ajuns graţie însuşirilor sale, a ştiut să-şi găsească colaboratori admirabili şi să fie necontenit înconjurat de încrederea lor. În guvern era stimat şi preţuit de toţi colegii. Nu refuza niciodată un serviciu (totdeauna când se făceau bugete, ştiinţa lui de matematică era o binefacere pentru guvernele liberale). Modest în pretenţiile sale, în guvern sau în afara lui, rămânea acelaşi om.

    Amintirile legate de Haret sunt emoţionante. Prin opera sa, dar şi prin felul său de a fi, Spiru Haret a creat în opera un adevarat curent, haretismul. Esenta lui a constat în introducerea factorului cultural şi economic în masa poporului român, adică la sate, servindu-se pentru aceasta în primul rând de învăţători.

    Metodele folosite de Haret nu sunt extraordinare. Sunt luate din arsenalul vremii. Dar a ştiut să le promoveze cu mare consecvenţă şi înalta cunoaştere a firii omeneşti. Iată, de pildă, spre deosebire de oamenii politici ai vremii, aproape de toţi, Spiru Haret are o extraordinar de bogată corespondenţa, deopotrivă trimisă şi primită. Pentru că el, ca nimeni altul "a avut idea şi mai mult decât atât, a avut îndemnul inimii - să răspundă fiecărui învaţător (şi nu numai învăţătorilor) care i se adresa direct". Åži răspundea cu "domnule învăţător" şi răspundea cu "al dumitale devotat". E lesne de înţeles ce simţea învăţătorul căruia i se adresa astfel. Îi dădea impresia clară că e un om util societăţii. Aveau acest sentiment şi cei care nu-i scriau, dar ştiau că-i pot scrie, că e cineva din lumea înaltă de acolo de la Bucureşti care se interesează şi de ei, de munca lor. Scrisorile lui Haret depăşeau nivelul individual asupra celui care îi scria şi "se constituiau într-un fenomen pentru întreaga învăţătorime şi pentru mulţi alţii: preoţi, profesori, cooperatişti". "După concepţia unora, domnilor, - spunea Spiru Haret la 4 decembrie 1903 - în Cameră - ar trebui ca ministrul Instrucţiunii să fie un Dalai Lama de care să nu se poată apropia nimeni şi nimeni dintre dascăli să nu-i poata vedea faţa. Concepţiunea mea, d-lor, e alta: eu cred că ministrul, oricare ministru, este dator să fie în cea mai aproape atingere cu toţi cei pe care este chemat să-i administreze. Să le dea îndemnuri şi să le dea sfaturi; să le dea învăţăminte, să-i certe atunci când ei greşesc. Eu aşa fac. Este o muncă foarte mare pentru care mi-o dau pentru aceasta, dar nu-mi pare rău de dânsa."

    Haret avea încredere în oameni şi ştia să-i facă colaboratori. Nu umbla cu rafinamente de tactică. Take Ionescu promisese o data un serviciu unui partizan politic. N-a putut să-l satisfacă şi atunci l-a vizitat pe solicitant la hotel pentru a-i spune că nu s-a putut ţine de cuvânt. Omul a fost foarte flatat şi i-a rămas recunoscător pe viaţă. Spiru Haret nu făcea astfel de gesturi. El era dintr-o bucată. Nu căuta admiraţie, ci eficienţă. Scrisorile sale sunt pline de sfaturi, de îndrumări, de răspunsuri fără ocolişuri. Sunt sincere şi directe. Nu-l interesează scrisoarea ca atare, care e pentru el un mijloc, ci conţinutul ei, pe care nici nu s-a gândit să-l dea altfel decât simplu şi direct. Haret nu scotea copii de la scrisorile sale, cum se întâmpla cu Titu Maiorescu, de pildă. El nu scria pentru posteritate, ci pentru acea clipă de viaţă pe care o trăia. Cu felul său de a fi, Spiru Haret a dat demnitatea de care avea nevoie profesiei de învăţător, într-o vreme în care profesorul era bănuit a fi instigator. El a transformat învăţătorul în educator, pe unii chiar în apostoli. "Haret e o dovadă de ce poate să facă un om când se acordă cu vremea sa, când ştie totuşi să se distanţeze de ea prin ideal şi când are instituţia şi instinctul metodei adevărate" (V. Băncilă).

    Pentru a da învăţătorilor o pregătire mai adecvată, Haret reorganizează şcolile normale. Introduce în cadrul lor lucrările practice, agricole ("învăţătorul să fie sătean el însuşi şi prin urmare să păstreze iubirea pământului şi deprinderea de a-l lucra"). În 1903, ridica numărul anilor de studiu de la 5 la 6 ani, ceea ce a rămas după sine o schimbare importantă a programelor în aşa fel încât să împlinească un deziderat: "învăţământ practic pentru viaţă, potrivit nevoilor noastre social-economice, precum şi aspiraţiilor noastre naţionale". Pentru nevoia de informare a învăţătorilor creează Biblioteca pedagogică în cadrul căreia tipăreşte, prin Casa Åžcoalelor mai ales, traduceri din literatura pedagogică. Examenul de capacitate este reorganizat, înlăturându-se probele pur teoretice, care constatau doar calitatea brută de cunoştinţe pe care le poseda candidatul. În locul lor s-au introdus probe practice. Haret a făcut tot ceea ce era posibil petru a da învăţământului normal direcţia cea mai potrivită acelui timp, nevoilor naţionale, economice şi sociale româneşti: "Negreşit nu s-a spus ultimul cuvânt în materie de organizare a învăţământului normal. Mai avem multe de făcut, de adaptat, de schimbat. Totuşi, şcolile normale sunt din mândriile, din podoabele cele mai strălucitoare cu care mă fălesc" - declara ministrul.

    După perioada studiilor, Spiru Haret a dat mijloace învăţătorilor să-şi construiască o stare morală şi materială prin Casa Åžcoalelor, pentru înfiinţarea gospodăriilor lor, apoi prin Casa de credit, economice şi ajutor al corpului didactic, prin concursul pentru admiterea pe loc a învăţătorilor, prin subvenţiile şi premiile pentru cercuri, şcoli de adulţi, lucru manual, grădini şcolare, prin legea care asimila pe învăţători cu sătenii(le-a dat celor dintâi dreptul de a cumpăra pământ ca să poată deveni şi ei gospodari şi fruntaşi ai satelor). Prestigiul învăţătorilor a sporit prin activitatea lor în cadrul băncilor populare şi al cooperativelor săteşti.

    Din 1900, învăţătorii îşi ţineau regulat congresul lor, unde discutau chestiuni la ordinea zilei în învăţământul primar.

    La toate Congresele, Spiru Haret era nelipsit şi îşi nota în carnetul său orice idee bună care putea fi luată în seamă. Se declara colaboratorul lor, al învăţătorilor, nu şeful lor: "Eu privesc pe toţi cei care fac parte din acest corp ca pe nişte bărbaţi meniţi a aduce la îndeplinire o mare operă. Într-adevăr, corpul didactic, care în trecut îşi limita toată activitatea în treburile pur şcolare, azi se manifestă în mod foarte larg, luând parte însemnată în evoluţia activităţii noastre sociale. Va rămâne să menţineţi locul înalt pe care l-aţi câştigat singuri în faţa lumii." Sunt vorbele lui Haret de la Congresul de la Bucureşti, din 1904. Li s-a oferit învăţătorilor posibilitatea să se considere nu doar simpli slujbaşi ai statului, ci să-şi înmulţească singuri ocupaţiunile, să fie elementele cele mai active ale comunităţilor în mijlocul cărora trăia, trăiau "să atace din toate părţile ignoranţa" cum spunea Fl. Cristescu - un învăţător de la Roşiori de Vede răspândind cât mai mult şi cât mai departe "lumina cea binefăcătoare a culturii". Pentru aceasta a introdus în programele şcolilor normale studiul contabilităţii, măsuri despre datoriile învăţătorilor, despre cum se pregătea şi cum se ţinea o conferinţă etc. După absolvire, învăţătorii erau chemaţi la conferinţe judeţene, la cercuri culturale, la congrese pe ţară. Haret a iniţiat călătoriile de vacanţă, pentru ca slujbaşii şcolilor să-şi cunoască ţara şi să vorbească copiilor despre ea. Mulţi dintre ei au şi lăsat şi pe hârtie impresiile lor. Pe unii învăţători i-a trimis în ţările străine sau în ţările Apusului, în Danemarca, Suedia, Norvegia, Germania, Olanda, Belgia sau Italia şi sunt mulţi dintre aceştia care au ajuns apoi în fruntea instituţiilor culturale din ţară.

    Învăţătorul trebuie să fie, după Spiru Haret, cel puţin ca intenţie "harnic, modest, devotat şi muncitor priceput, muncitor pentru îndreptarea spre bine a ţării noastre". La 24 ianuarie 1908, Haret declara în Parlament: "M-am străduit ca din învăţători şi preoţi să creez o forţă pe care s-o îndreptez întreagă contra stării de ignoranţă şi de decădere a ţărănimii sub toate formele ei" .

    A reuşit el? Nicolae Iorga rezuma gândul foarte multor români când spunea la Congresul învăţătorilor din 1907: "când vă vorbesc despre el, în semn de respect, sculaţi-vă în picioare. Câţi ştiutori de carte erau în România? În 1899 recensământul stabileşte 22%, din totalul populaţiei. În 1909, din 5 047 342 locuitori de peste 7 ani, 1 986 982 ştiu carte. Deci un procent de 39,4% dintre aceştia 106 713 aveau studii superioare." Nu era mult. Dar ştiinţa de carte făcea paşi însemnaţi. O creştere, iată, de 17% în zece ani. Ea apare şi mai importantă dacă ne raportăm numai la populaţia rurală, unde de la 15,2% ştiutori de carte din 1899 se ajunge la 34,7 în 1909. Progresul se datora atât mersului natural al lucrurilor, sporului populaţiei, cât şi măsurilor înţelepte ale lui Spiru Haret. În cele mai multe state europene de atunci sarcina învăţământului o purtau comunele. La noi, numai partea materială era pe seama comunelor, plata corpului didactic intrând în sarcinile statului. Haret creează mereu noi posturi de învăţători (sporul e circa 200 pe an între 1896 - 1910, cu excepţia anilor 1899 - 1904, ani de criză). În 1910 erau 4 695 de şcoli rurale. Alte câteva cifre: în 1910 numărul promovaţilor se ridică la 306 123 (în 1894 fuseseră numai 90 6066). Prin circularele sale, repetate şi amănunţite, prin tot felul de intervenţii determină şi o sporire corespunzătoare a localurilor de şcoală. Între 1897 - 1910 s-au ridicat în toată ţara 2 343, din care 1980 în timpul în care Haret a fost ministru. Cât efort pentru dotarea acestor localuri! Pentru ca bugetul statului şi al comunelor nu îngăduia împărţirea gratuită de carţi, după cum se făcea în unele state, Haret a dispus editarea lor de către minister pentru a le face mai ieftine. În felul acesta a şi dobândit cam 30 000 lei pe an cu care dădea gratuit cărţi la cei mai săraci dintre elevi. În 1903 a simplificat programul învăţământului primar, dând importanţă materiilor de interes practic. El extinde însemnătatea lucrului manual, legiferată de Take Ionescu în 1893. Pune în practică cu adevărat necesitatea unui adevărat învăţământ agricol. Cât n-a făcut în aceasta privinta! Apelurile sale către proprietari şi arendaşi pentru a pune la dispoziţie pe lângă şcoli loturi de cultivat şi de grădină n-au rămas fără răspuns în cele mai multe locuri. A creat posturi de învăţători agricoli ambulanţi, a instituit sărbătoarea sădirii pomului, i-a asociat pe şcolari la câstigul material obţinut din cultura pamântului. Åžcolile profesionale agricole şi comerciale - cu excepţia celor agronomice şi silvice - aparţineau tot de Ministerul Instrucţiunii Publice şi Cultelor, nu de cele ale Industriei şi Agriculturii. Aceasta pentru uniformizarea pregătirii. Fiecare profesiune îşi avea şcoli poprii primare, secundare şi superioare. Prin legea din 1898 limba latină a fost scoasă din clasele cursului inferior. Termenul alegerii profesiunii s-a prelungit pâna la al 15-lea ani de vârstă. Åžcoala secundară avea, aproape ca peste tot în Europa, opt clase. Cursul inferior era unificat în toată ţara.

    "Organizarea şcolii secundare române este cea mai frumoasă şi cea mai unificată din Europa" - scria ziarul "Magyarorsz" la 24 martie 1911, uimit că în România s-a rezolvat unificarea tuturor şcolilor secundare, idee apărută în Germania dar nici acolo complet generalizată.

    "România este acel stat din Orientul Europei care este cel mai susceptibil culturii apusene şi şi-o însuşeşte ce-l mai curat - scria acelaşi ziar maghiar. Ungaria deja demult nu-şi mai îndeplineşte misiunea de a răspândi în Orient cultura apuseană. Din contră, România va fi drept să se plângă ca între ea şi apusul Europei s-a vârât un stat consumativ care îi împiedică progresul şi acest stat este Ungaria. România este Japonia Europei, iar noi suntem imperiul chinezesc în Europa". Aceste cuvinte, însă, nu puteau ascunde realitatea tristă a milioane de analfabeţi. O povară pentru generaţiile ce urmau, serioasa cauză de ramânere în urmă. Geniul organizator al lui Haret şi al altora era lumina care dădea speranţe, dar şi scotea în evidenţă întunericul neştiinţei.

    Pentru toată lumea era o necesitate, pentru Haret era viaţa însăşi. Menirea şcolii era, o ştiu toţi să formeze buni cetăţeni, dar Haret a voit, ca nimeni altul într-o funcţie ca a lui atât de responsabilă, să formeze cetăţeni români care să-şi iubească ţara fără rezerve şi să aibă încredere în ea şi în viitorul ei. Cum era posibil, o spunea adesea, să manifeste nepăsări în zilele mari, de sărbătoare naţională sau de ce fugeau flăcăii satelor cu atâta groaza (vezi Amintirile din copilarie ale lui Ion Creanga) de datoria de a-şi sluji patria ca militari? "Cum - spunea Haret în 1905 - şcoala românească nu va fi în stare să lămurească pentru copii de români idea de patrie? Ea nu va putea să-i facă să înţeleagă ce însemnează a fi Român? Åžcoala primară trebuie să fie adevărată şcoală naţională sau nu va fi deloc".

    Åžcoala era centrul viu al societăţii, expresie a acestuia, şi în slujba acestuia. Haret stabileşte criterii mai limpezi şi mai judicioase în recrutarea profesiilor, introduce inamovibilitatea lor, în 1898 introduce alte metode de învăţare a limbilor străine, a istoriei, a geografiei, ştiinţelor naturale, de asemenea a muzicii, în gimnaziu şi licee, cautând să înlăture metode mecanice şi să încurajeze participarea elevilor.

    O mulţime de iniţiative din viaţa românească a vremii au plecat de la Spiru Haret. El este cel care a înfinţat grădiniţele de copii în România, cea dintâi deschizându-şi porţile la 1 decembrie 1897. Până în 1909 erau 168, din care 13 erau urbane (la 2 iunie 1909 a fost promulgată Legea pentru şcoalele de copii mici (gradiniţile de copii). Haret încurajează cursurile de şcoli didactice şi efectiv, sub ministeriatul său, cu sprijinul financiar al ministerului, s-au editat cărţi şcolare de toate felurile şi pentru toate materiile de învăţământ. Nu erau toate bune, dar ele au contribuit la aşezarea învăţământului pe o temelie ştiinţifică. Pentru a pune capat comerţului de cărţi de şcoală, a oficializat manualele didactice de curs primar. El nu a mai admis decât un singur abecedar şi o singura carte de lectură. Vândute la un preţ stabilit de minister, s-au adunat şi fonduri pentru ajutorarea copiilor săraci cu cărţi şi rechizite. Desigur, i s-a putut imputa ministrului că introducând un monopol, a suprimat orice emulaţie între autorii de manuale, a nimicit concurenţa între autori şi editori şi implicit, a redus valoarea manualelor şcolare. Nu-i mai puţin adevărat însă ca măsura lui Haret era era dictată de împrejurări şi, la vremea ei, efectul pozitiv a fost substanţial.

    Ministerul atrage numeroşi scriitori ca "referendari" la Casa Åžcoalelor sau conferenţiari la cercurile culturale săteşti (create tot de Spiru Haret). Era şi un mijloc de a-i ajuta material. Amintim printre ei: Alexandru Vlahuta, George Coşbuc, Mihail Sadoveanu, St. O. Iosif.

    Haret susţine revistele "Convorbiri didactice", "Învăţământul primar˝, "Noua revistă pedagogică", "Åžcoala română", publicaţii care au pregătit în buna măsură corpul primar didactic. El a creat şcoli de adulţi (în 1906) răspândite pe tot cuprinsul ţării, a creat cantinele şcolare (în Bucureşti fondul era de 100.000 lei) pentru copiii lipsiţi de mijloace. Măsura e, "un bun început. Un pas mareţ", cum scria "Lumea noua" la 17 ianuarie 1878.

    Haret e creatorul propriu-zis al turismului şcolar. La 9 ianuarie emite o circulară către directorii tuturor liceelor, seminariilor, şcolilor normale şi şcolilor de fete cerându-le să organizeze excursii în timpul vacanţei. După 1907, turismul tineretului şcolar a luat o mare extindere. Casa Åžcoalelor a început cu elevii merituoşi şi săraci. Tot la iniţiativa ministrului încep să se organizeze concursuri şcolare de oină pe locul actualului stadion al Tineretului, iar educaţiei fizice i se acordă o importanţă mult mai mare decât până atunci.

    În 1904, el înfiinţează Åžcoala superioară de arhitectură şi tot atunci Comisia monumentelor istorice. Tot Haret crează şi Comisia istorică a României, la 20 februarie 1910. Ea urma să publice ediţii de cronici, de documente interne, de cronici străine în legătură cu ţările străine în legătură cu ţările române, vechi documente literare. Ministerul o înzestrează cu 25 000 lei anual. "E vorba, declara el, să se facă o lucrare de ştiinţă, care costa mai nimic, pe lângă însemnătatea ei, dar care trebuia să se faca numaidecât, pentru că istoria ţării noastre să nu se mai clădească pe lucruri de fantezie, ci pe documente sigure şi neîndoioase." Curios, dar proiectul de lege iniţial, aprobat de Adunarea Deputaţilor la 2 martie 1909, e respins de Senat la 23 martie 1909, fără să fi luat cineva cuvântul!

    Spiru Haret nu dezarmează şi, folosind suma de 25 000 lei, înfiinţează comisia prin decizie ministerială, la 23 mai 1909, numind ca membri pe I. Bogdan, D. Onciul, I. Bianu, C. Giurescu. D. Russo. Primul era preşedinte, iar Al. Lepedatu secretar. În ianuarie 1910, ministru revine cu proiectul de lege si de data aceasta trece. Istoriografia româna s-a ales astfel cu o instituţie extrem de folositoare care a funcţionat până în 1938, editând Buletinul comisiunii istorice a României.

    Constantin Brâncuşi l-a cunoscut personal pe Spiru Haret; fiind solicitat să faca o machetă pentru statuia acestuia, a prezentat o simplă fântâna. Pentru el, aşa fusese Haret, un izvor de apă vie. Aşa a fost, într-adevăr, pentru naţia lui: un izvor dătător de viaţă.

AUTOR: Ion BULEI
Sursa: www.wikipedia.org

Galerie foto

Galerie video

scoala romaneasca

Parteneri