Adresa FSE Spiru Haret – 8 februarie 2016 – Legea 6 2016

Către

 

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

 

DOMNULUI MINISTRU

ADRIAN CURAJ 

 

 

Stimate Domnule Ministru,

 

Supunem atenției dumneavoastră următoarele:

 

După cum, desigur, cunoașteți, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41/19.01.2016, a fost publicată Legea nr. 6/2016 pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011. În esență, actul normativ menționat conține prevederi referitoare la  „educația persoanelor cu tulburări de învăţare (dislexia, disgrafia, discalculia)”, introducând și o secțiune nouă în cuprinsul Legii nr. 1/2011 și stabilind în sarcina Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice obligația de a elabora, până la data de 21 aprilie 2016 (în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii), metodologia pentru asigurarea suportului necesar elevilor cu tulburări de învăţare, ce va cuprinde inclusiv procedurile de evaluare pentru depistarea tulburărilor de învăţare, precum şi cadrul general de asigurare a cadrelor didactice cu pregătire adecvată şi a terapiilor specifice.

Legea nr. 6/2016 este contestată de colegii noștri – cadre didactice din învățământul special și special integrat – pe de o parte pentru că nu aduce nicio îmbunătățire Legii educației naționale nr. 1/2011 și, pe de altă parte, pentru faptul că aduce atingere ansamblului reglementărilor din legea organică, „prin alunecare în fragmentar, prin destructurare de fond, incoerență și, mai ales, prin expunere la un precedent foarte periculos”. Materialul anexat, susținut prin semnătură de nu mai puțin de 965 de persoane din județul Timiș (personal didactic de predare, personal didactic auxiliar și nedidactic din unitățile de învățământ special și special integrat, părinți și localnici) cuprinde, în detaliu, argumentele contra legii în cauză, considerată „incoerentă, tautologică, denigratoare și ofensatoare la adresa educației naționale”.

În plus, din informațiile pe care le deținem, în cadrul procedurii de avizare a proiectului legii, Ministerul Educației a propus – argumentat – respingerea sa.

În aceste condiții, vă solicităm respectuos să inițiați demersurile necesare în vederea abrogării Legii nr. 6/2016, precedate eventual (în situația în care abrogarea imediată nu este posibilă) de o prorogare a termenului de aplicare a acesteia, astfel încât actul normativ să nu își poată produce efectele.

 

În speranța că veți da curs prezentei, cu informarea federației noastre cu privire la demersurile inițiate, vă mulțumim anticipat și vă asigurăm de întreaga noastră stimă.

 

 

PREȘEDINTE

Prof. Marius Ovidiu NISTOR

Distribuie articolul pe retelele de socializare: