Va aflati pe pagina : Statut

Despre Spiru Haret

Spiru Haret (N. 15.02.1851, Putna; D. 17.12.1912, Bucuresti) - matematician roman, astronom, pedagog, reformator al invatamantului romanesc, ministru (Min. Cultelor si Instructiunii Publice), academician

detalii

Statut

 

 

STATUTUL FSE „SPIRU HARET“ 


 CAPITOLUL I - DISPOZIÅ¢II GENERALE

 

Art. 1 Denumirea organizaţiei este: FEDERAȚIA SINDICATELOR DIN EDUCAȚIE „SPIRU HARET” (F.S.E. „SPIRU HARET”).

Art. 2. Sediul Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” este în România, municipiul Bucureşti, str. Tunari nr. 41, sector 2,  cod 020526.

Art. 3 (1) Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” este persoană juridică română, organizată în conformitate cu legile din România, cu prevederile prezentului Statut, în spiritul Convenţiei nr. 84/1948 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, în baza înregistrării în Registrul Persoanelor Juridice de la Tribunalul Brăila la nr. 1/1995 şi în Registrul Special al Federaţiilor, Confederaţiilor şi Uniunilor Sindicale Teritoriale ale acestora de la Tribunalul Bucureşti la poziţia 25/24.11.2011.

(2) Modificarea denumirii Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ „SPIRU HARET” în Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” a intervenit ca urmare a reorganizării acesteia, prin comasare cu Federaţia Educaţiei Naţionale. 

Art. 4. Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” este organizaţie sindicală de ramură, care reuneşte, pe baza liberului consimţământ, organizaţii sindicale din învăţământ.

Art. 5. Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” este independentă faţă de autorităţile publice, de partide şi alianţe politice, de patronate, de asociaţii şi organizaţii diverse sau culte.

Art. 6. Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” se declară continuatoarea Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, înregistrată juridic în anul 1927, căreia i s-au preluat obiectivele şi direcţiile generale de acţiune.

Art. 7 (1) Însemnele distinctive ale F.S.E. „SPIRU HARET” sunt: sigla, sloganul şi drapelul. Forma şi conţinutul acestora se stabilesc prin regulament, aprobat de Biroul Executiv al F.S. E. „SPIRU HARET”.

(2) Sigiliul Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” are următorul înscris: FEDERAȚIA SINDICATELOR DIN EDUCAȚIE – „SPIRU HARET” - ROMÂNIA.

 

CAPITOLUL II – SCOPURILE, PRINCIPIILE DE ORGANIZARE, OBIECTIVELE

ȘI MIJLOACELE DE ACȚIUNE

 

Art.  8. Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” este constituită  şi acţionează în scopul apărării drepturilor prevăzute în legislaţia naţională, în pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale ratificate de România sau la care România este parte, precum şi în contractele colective de muncă aplicabile, şi promovării intereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive ale membrilor săi.

Art. 9. Principiile fundamentale ale organizării şi funcţionării Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” sunt: unitatea de acţiune sindicală; democraţia conducerii colective; independenţa faţă de autorităţile publice, de partide şi alianţe politice, de patronate, de asociaţii şi organizaţii diverse sau culte; solidaritatea cu organizaţiile sindicale din ţară şi din străinătate; exprimarea liberă şi respectul opiniilor; egalitatea de şanse; alegeri democratice; libertatea de acţiune.

Art.  10. Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” respectă autonomia organizaţiilor sindicale afiliate.

Art.  11 (1) Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” sprijină sindicatele afiliate în organizarea şi desfăşurarea acţiunilor revendicative prevăzute la art. 14, precum şi în organizarea de activităţi de perfecţionare.

          (2) F. S. E. „SPIRU HARET” cooperează şi, totodată, sprijină cooperarea organizaţiilor sindicale cu alte organizaţii similare, din ţară şi din străinătate, cu respectarea prevederilor prezentului Statut.

(3) Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” acţionează pentru formarea profesională şi sindicală a membrilor săi, fiind furnizor de formare profesională şi sindicală, în condiţiile legii.

Art.  12. Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu prevederile prezentului Statut.

Art.  13. Obiectivele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” se stabilesc în cadrul Strategiei federaţiei şi sunt aprobate de Conferinţa Naţională, respectiv de Consiliul Naţional, după caz, periodic, în funcţie de dinamica evenimentelor.

Art.  14. Pentru realizarea scopurilor şi atingerea obiectivelor sale, federaţia acţionează prin:

a) negociere, mediere, arbitraj sau conciliere;

b) interpelarea autorităţilor publice prin adrese şi scrisori, precum şi la nivel de comisii paritare, de comisii de dialog social, de comisii tehnice şi de negociere, la nivelul Consiliului Economic şi Social  şi al subcomisiilor acestuia şi altele asemenea;

c) petiţia, pichetarea, mitingul, demonstraţia, marşul de protest şi altele asemenea;

d) formularea de acţiuni în justiţie, în nume propriu sau în numele membrilor de sindicat, cu privire la încălcări ale drepturilor şi libertăţilor sindicale, profesionale, economice, sociale, culturale sau sportive, stipulate în legislaţia în vigoare, în pacte, tratate, acorduri şi convenţii internaţionale, precum şi în contractele individuale de muncă şi contractele colective de muncă aplicabile;

e) sesizarea organelor abilitate în situaţia încălcării drepturilor şi libertăţilor sindicale, profesionale, economice, sociale, culturale sau sportive, stipulate în legislaţia în vigoare, în pacte, tratate, acorduri şi convenţii internaţionale, precum şi în contractele individuale de muncă şi contractele colective de muncă aplicabile;

f) acordarea de consiliere de specialitate organizaţiilor membre;

g) greva;

h) alte căi şi mijloace specifice.

 

CAPITOLUL III - CALITATEA DE MEMBRU. DREPTURI, ÎNDATORIRI, SANCȚIUNI

 

Art. 15.  Poate deveni membru al F.S.E. „SPIRU HARET” orice organizaţie sindicală din învăţământul preuniversitar sau universitar, care îşi exprimă dorinţa în acest sens, recunoaşte şi respectă Statutul federaţiei şi luptă pentru realizarea scopurilor şi atingerea obiectivelor federaţiei.

Art. 16.  Afilierea la F.S.E. ”SPIRU HARET” se solicită în scris, prin cerere de afiliere, în baza hotărârii organelor abilitate ale organizaţiei respective.

Art. 17 (1) Cererea de afiliere va cuprinde următoarele menţiuni obligatorii: organul care a aprobat afilierea, numărul membrilor aderenţi la data afilierii, calitatea de persoană juridică a organizaţiei sindicale în cauză şi declaraţia că respectiva organizaţie nu este afiliată la o altă federaţie sindicală.

(2) Cererea este însoţită de actele doveditoare ale cerinţelor de la alin. (1).

Art. 18. Afilierea la Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” este incompatibilă cu afilierea la o altă organizaţie sindicală naţională de tip federativ.

Art. 19. Aprobarea afilierii este de competenţa Biroului Executiv al F.S.E. „SPIRU HARET” şi se validează de Consiliul Naţional al federaţiei. Organizaţia sindicală este considerată membru cu drepturi depline de la data aprobării în cadrul Biroului Executiv. Afilierea este admisă prin vot deschis, cu majoritate simplă.

Art. 20.  Afilierea la F.S.E. „SPIRU HARET” nu limitează autonomia şi autogestiunea organizaţiei sindicale respective.

Art. 21. Retragerea unei organizaţii sindicale din Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” se poate face prin libera voinţă a acesteia, sub forma unei cereri de retragere, în baza hotărârii organului competent al acesteia, fără obligaţia justificării cererii.

Art. 22. În cazul retragerii, organizaţia sindicală are obligaţia de a restitui bunurile primite în folosinţă de la federaţie. Cotizaţiile încasate de Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” nu fac obiectul unei cereri de restituire.

Art. 23 (1) Biroul Executiv al federaţiei hotărăşte pierderea, de către organizaţia sindicală, a calităţii de membră a Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” în următoarele situaţii:

a) retragerea organizaţiei, prin libera voinţă a acesteia;

         b) neplata cotizaţiei pe o perioadă de 3 luni dintr-un an calendaristic sau întârzieri repetate şi nejustificate în achitarea acesteia;

c) nerespectarea în mod repetat a îndatoririlor prevăzute la art. 26.

(2) Hotărârea Biroului Executiv se validează de către Consiliul Naţional al federaţiei. Organizaţia sindicală respectivă îşi pierde calitatea de membru al Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” de la data hotărârii Biroului Executiv.

Art. 24. Reprimirea în Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” se poate face la cererea organizaţiei sindicale respective, situaţie în care sunt aplicabile, în mod corespunzător,  dispoziţiile art. 16 – 19.

Art. 25. Organizaţiile sindicale afiliate la Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” au următoarele drepturi:

a) de deplină autonomie în organizarea şi desfăşurarea activităţii pe baza statutelor proprii;

b) de a obţine sprijinul calificat al federaţiei în realizarea scopurilor şi atingerea obiectivelor statutare proprii, care nu contravin prevederilor Statutului Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET”;

c) de a-şi desemna sau revoca, în mod liber, reprezentanţii cu drept de vot în Consiliul Naţional şi Conferinţa Naţională;

d) de a prezenta apeluri, moţiuni, amendamente, note de revendicări sau propuneri de acte normative sau administrative cu caracter normativ conducerii federaţiei;

e) de a participa la luarea tuturor hotărârilor organelor de conducere, prin reprezentanţii lor;

f) de a cere şi de a primi sprijinul federaţiei în situaţii conflictuale şi litigioase, având ca obiect drepturile şi interesele membrilor de sindicat;

g) de a beneficia de consiliere de specialitate pentru membrii de sindicat implicaţi în conflicte individuale de muncă sau privitoare la relaţiile de muncă;

h) de a beneficia, în mod egal, de facilităţile obţinute de federaţie;

i) de a negocia şi încheia contracte colective de muncă la nivel local;

j) de a fi informate cu privire la toate problemele curente, la demersurile făcute de federaţie, precum şi cu privire la deciziile luate de organele administraţiei publice centrale în ceea ce priveşte sistemul bugetar în general şi sistemul naţional de învăţământ în special;

k) de a-şi exprima opiniile cu privire la activitatea organelor de conducere ale Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET”;

l) de a beneficia de recompense pentru servicii aduse federaţiei şi activităţii sindicale la nivel naţional;

m) dreptul la contestaţie.

Art. 26. Organizaţiile sindicale afiliate la Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” au următoarele îndatoriri:

a) să cunoască şi să respecte Statutul federaţiei;

b) să participe şi să susţină activitatea desfăşurată de federaţie;

c) să achite cu regularitate, lunar, cotizaţia stabilită de Colegiul Liderilor Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET”, corespunzător numărului de membri de sindicat ai organizaţiei afiliate, recenzaţi conform prevederilor în vigoare aplicabile;

d) să participe la acţiunile organizate de Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” la nivel naţional;

e) să furnizeze la timp informaţiile susceptibile a prezenta interes pentru activitatea federaţiei sau solicitate de conducerea acesteia;

f) să participe, prin reprezentanţii aleşi sau desemnaţi în organele de conducere ale federaţiei, la toate convocările pentru luarea de hotărâri şi decizii privind activitatea acesteia;

g) să nu întreprindă acţiuni de natură a aduce prejudicii federaţiei sau celorlalte organizaţii membre ale acesteia;

h) să ducă la îndeplinire hotărârile organelor de conducere ale federaţiei; 

i) să contribuie la sporirea prestigiului şi popularităţii federaţiei.

Art. 27. În cazul nerespectării îndatoririlor statutare de către organizaţiile sindicale afiliate, se procedează la aplicarea următoarelor sancţiuni:

a) atenţionarea verbală;

b) atenţionarea scrisă;

c) suspendarea temporară;

d) excluderea.

Art. 28 (1) Sancţiunile prevăzute la art. 27 lit. a) şi b) se dispun de către Biroul Executiv al Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET”, cu majoritate de 2/3 din voturile valabil exprimate.

 (2) Sancţiunile prevăzute la art. 27 lit. c) şi d) se dispun de către Colegiul Liderilor cu majoritate de 2/3 din voturile valabil exprimate şi se validează de către Consiliul Naţional al federaţiei.

Art. 29 (1) Împotriva hotărârii de sancţionare, organizaţia sindicală în cauză se poate adresa cu o contestaţie Consiliului Naţional al federaţiei, în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii de sancţionare.

          (2) În vederea soluţionării contestaţiei, Consiliul Naţional se întruneşte în şedinţă extraordinară, în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării contestaţiei. La şedinţa Consiliului Naţional are dreptul să participe şi liderul organizaţiei respective.

(3) În situaţia nerespectării îndatoririi prevăzute la art. 26 lit. c) din motive obiective, Colegiul Liderilor poate aproba reeşalonarea plăţii cotizaţiei restante.

 

CAPITOLUL IV  - ORGANELE DE CONDUCERE

 

Art. 30. Organele de conducere ale Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” sunt:

         a) Conferinţa Naţională;

         b) Consiliul Naţional;

         c) Colegiul Liderilor;

         d) Biroul Executiv.

Art. 31. Organele de conducere ale federaţiei sunt responsabile de realizarea prevederilor statutare, conform competenţelor.

Art. 32. Pot fi alese/desemnate în organele de conducere ale federaţiei persoanele care au calitatea de membri ai unei organizaţii sindicale afiliate. Dispoziţiile art. 40 se aplică în mod corespunzător.

Art. 33. Nu pot fi alese/desemnate în organele de conducere ale federaţiei: 

a) persoanele numite în funcţii în structurile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi cele alese în Parlamentul României; 

b) persoanele care deţin funcţii în conducerea unui partid politic / unei alianţe politice, cu excepţia celor din cadrul departamentelor educaţionale ale acestora;

c) persoanele care au suferit condamnări penale, pentru care nu a intervenit reabilitarea;

d) persoanele sancţionate cu revocarea din organele de conducere ale federaţiei, respectiv ale organizaţiilor sindicale afiliate federaţiei;

e) persoanele care nu fac parte dintr-o organizaţie sindicală din învăţământ.

Art. 34. Regulamentul de organizare şi desfăşurare a Conferinţei Naţionale a Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” se aprobă de către Consiliul Naţional.

Art. 35 (1) Conferinţa Naţională a Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” este organul suprem de conducere al federaţiei. Conferinţa Naţională se întruneşte în şedinţe ordinare, o dată la 4 ani sau în şedinţe extraordinare, ori de câte ori este nevoie, la convocarea Colegiului Liderilor, a Consiliului Naţional sau la solicitarea scrisă a 1/3 din numărul membrilor Consiliului Naţional.

(2) Conferinţa Naţională are următoarele atribuţii statutare:

a) analizează activitatea federaţiei şi a organelor de conducere colectivă, stabilind principalele obiective ale activităţii următoare;

b) aprobă sau modifică Statutul federaţiei;

c) aprobă Raportul Comisiei de Cenzori;

d) alege, prin vot secret, Biroul Executiv al federaţiei şi Comisia de Cenzori;

e) adoptă Rezoluţia Conferinţei;

f) dezbate şi aprobă Strategia federaţiei pe termen mediu şi lung;

g) aprobă şi conferă titluri şi funcţii onorifice persoanelor cu calităţi şi merite deosebite în activitatea federaţiei.

Art. 36. Data, locul organizării şi durata lucrărilor se stabilesc cu cel puţin 30 de zile înainte. În cazuri excepţionale, Conferinţa poate fi convocată cu 15 zile înainte, cu o ordine de zi cunoscută de organizaţiile sindicale afiliate.

Art. 37. Conferinţa Naţională este constituită din delegaţii / delegatele desemnaţi / desemnate de organizaţiile sindicale afiliate, conform normei de reprezentare de 1 la 500 de membri de sindicat, fiind statutară în prezenţa a 2/3 din numărul total al delegaţilor. În cazul în care cifra sutelor este depăşită cu 251 de membri de sindicat, organizaţia sindicală respectivă are dreptul să desemneze încă un delegat. Persoanele alese în Biroul Executiv participă de drept la Conferinţa Naţională, în cadrul normei de reprezentare de 1 la 500 membri cotizanţi.

Art. 38. Hotărârile se iau cu majoritate simplă a voturilor valabil exprimate.

Art. 39. Conferinţa Naţională alege individual şi pe funcţie, prin vot secret/deschis, pentru un mandat de 4 ani:

a) Biroul Executiv al Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET”;

 b) Comisia de Cenzori.

Art. 40 (1) Pot candida pentru funcţiile din cadrul Biroului Executiv şi pentru Comisia de Cenzori persoanele care sunt delegate la Conferinţă, sunt prezente la lucrările Conferinţei, nu încalcă prevederile legale privitoare la organele de conducere ale organizaţiilor sindicale, nu deţin funcţii în partide/alianţe politice, cu excepţia celor din cadrul departamentelor educaţionale ale acestora, nu sunt numite în funcţii în structurile administraţiei publice centrale şi locale, nu au calitatea de Parlamentari.

(2) În mod excepţional pot candida şi pot fi alese pe funcţiile din cadrul Biroului Executiv şi în Comisia de Cenzori şi persoanele care sunt delegate la Conferinţă, nu încalcă prevederile legale privitoare la organele de conducere ale organizaţiilor sindicale, nu deţin funcţii în partide/alianţe politice, cu excepţia celor din cadrul departamentelor educaţionale ale acestora şi nu sunt numite în funcţii în structurile administraţiei publice centrale şi locale, dar nu sunt prezente la lucrările Conferinţei din motive obiective, independente de voinţa lor, respectiv: în cazul în care sunt internate în spital ori în imposibilitate de deplasare sau în caz de deces ori de boală deosebit de gravă, în stadiu terminal, a unei rude sau afin până la gradul IV inclusiv.

Art. 41 (1) Componenţa Comisiei de organizare a Conferinţei Naţionale, precum şi a eventualelor subcomisii ale acesteia se stabileşte de către Consiliul Naţional.

(2) Comisiile de lucru ale Conferinţei Naţionale sunt: Comisia pentru validarea delegaţilor şi numărarea voturilor şi Secretariatul. Componenţa acestor comisii este stabilită de Consiliul Naţional şi este validată de Conferinţa Naţională. 

Art. 42. Consiliul Naţional al Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” este organul colectiv de conducere între conferinţe. Este constituit din reprezentanţii desemnaţi ai organizaţiilor sindicale afiliate. Norma de reprezentare în Consiliul Naţional este de 1 la 1000 de membri de sindicat. În cazul în care numărul de ordinul miilor este depăşit cu 501 membri de sindicat, la nivelul organizaţiei sindicale respective se mai acordă un loc în Consiliul Naţional. Reprezentanţii organizaţiilor sindicale care au un număr mai mic de 500 de membri de sindicat fac parte de drept din Consiliul Naţional.

Art. 43. Membrii Biroului Executiv sunt membri de drept ai Consiliului Naţional, în cadrul normei de reprezentare de 1 la 1000 de membri de sindicat.

Art. 44 (1) Consiliul Naţional este statutar în prezenţa a 2/3 din numărul membrilor desemnaţi.

(2) Consiliul Naţional are următoarele competenţe:

a) asigură conducerea federaţiei între conferinţe;

b) duce la îndeplinire rezoluţiile Conferinţei Naţionale;

c) aprobă strategia anuală a federaţiei;

d) aprobă execuţia bugetară pe anul precedent şi bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul în curs;

e) poate hotărî, în situaţii excepţionale, completarea Biroului Executiv al federaţiei şi a Comisiei de Cenzori; alegerea persoanelor în cauză se face prin vot secret;

f) aprobă Raportul de activitate al Biroului Executiv;

g) validează hotărârile Biroului Executiv al federaţiei privind afilierea la Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” a altor organizaţii sindicale, respectiv hotărârile Biroului Executiv privind reprimirea organizaţiilor sindicale, după caz;

h) validează hotărârile de sancţionare a organizaţiilor sindicale afiliate care încalcă prevederile statutare şi soluţionează contestaţiile formulate de acestea, conform prezentului Statut;

i) poate suspenda din funcţie pe oricare membru al Biroului Executiv, cu 2/3 din voturile valabil exprimate;

j) validează hotărârile Colegiului Liderilor cu privire la afilierea sau retragerea federaţiei din organizaţiile de tip confederativ, interne sau internaţionale, precum şi cu privire la fuziuni sau alianţe cu organizaţii de tip federativ;

k) hotărăşte cu privire la înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea, în condiţiile legii, în interesul membrilor, a unor unităţi de cultură, învăţământ şi cercetare în domeniul activităţii sindicale, a unor unităţi economico-sociale, comerciale, de asigurări, culturale, de editare şi tipărire a organului propriu de presă sau a altor publicaţii;

l) poate înfiinţa şi controla activitatea unei case de ajutor reciproc (instituţie financiară nebancară) proprii;

m) aprobă stagiile de perfecţionare sindicală;

n) convoacă Conferinţa Naţională, stabileşte data, locul desfăşurării şi durata acesteia;

o) propune Conferinţei Naţionale modificări ale Statutului federaţiei;

p) orice alte competenţe care îi revin potrivit prezentului Statut şi hotărârilor Conferinţei Naţionale.

Art. 45 (1) Consiliul Naţional se întruneşte anual, în şedinţe de lucru ordinare, la convocarea Biroului Executiv sau a conducerii operative.

            (2) Consiliul Naţional se poate întruni şi ori de câte ori este nevoie, în şedinţe extraordinare, la convocarea Biroului Executiv, a conducerii operative sau la cererea a 1/3 din numărul membrilor desemnaţi în Consiliul Naţional.

Art. 46. Hotărârile se iau cu majoritatea simplă a voturilor valabil exprimate şi se consemnează în procese verbale care se arhivează.

Art. 47 (1) Colegiul Liderilor este format din liderii organizaţiilor sindicale afiliate. Prin excepţie, în cazul uniunii teritoriale, membru în Colegiul Liderilor este preşedintele acesteia.

(2) Colegiul Liderilor are următoarele competenţe:

a) duce la îndeplinire hotărârile Consiliului Naţional;

b) ia decizii privind activitatea operativă a federaţiei;

c) decide asupra formelor de luptă colectivă;

d) hotărăşte declanşarea conflictelor colective de muncă şi modalităţile de soluţionare a acestora;

e) analizează activitatea Biroului Executiv  şi avizează sau nu traducerea în fapt a hotărârilor acestuia.

f) stabileşte nivelul cotizaţiei datorate Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” de către organizaţiile sindicale afiliate;

g) aprobă reeşalonarea plăţii cotizaţiei restante;

h) convoacă Conferinţa Naţională, stabileşte data, locul desfăşurării şi durata acesteia;

i) aprobă Regulamentul financiar;

j) orice alte competenţe care îi revin potrivit prezentului Statut şi hotărârilor Conferinţei Naţionale şi Consiliului Naţional.

Art. 48.  Colegiul Liderilor se întruneşte lunar sau ori de câte ori este nevoie, la convocarea Preşedintelui sau la propunerea a 1/3 din membrii săi.

Art. 49 (1) Colegiul Liderilor poate lua hotărâri numai în condiţiile în care sunt prezenţi cel puţin 2/3 din membrii săi. Hotărârile se iau cu majoritate simplă a voturilor valabil exprimate.

(2) Norma de vot în Colegiul Liderilor este de 1 la 500 de membri. În cazul în care cifra sutelor este depăşită cu 251 de membri de sindicat, la nivelul organizaţiei sindicale, se mai acordă un vot. Reprezentanţilor organizaţiilor sindicale care au un număr mai mic de 500 de membri de sindicat li se acordă 1 vot.

Art. 50. Biroul Executiv asigură conducerea federaţiei între şedinţele Consiliului Naţional. Biroul Executiv este organ de decizie şi execuţie, conduce activitatea federaţiei în perioada dintre consiliile naţionale şi este ales de Conferinţa Naţională. Biroul Executiv are următoarea componenţă:

a) Preşedinte;

b) Secretar General;

c) 5 prim-vicepreşedinţi;

d) 11 vicepreşedinţi;

e) 9 membri. 

Art. 51. Biroul Executiv este ales de Conferinţa Naţională, prin vot secret/deschis, cu majoritatea simplă a voturilor delegaţilor prezenţi statutar, pentru un mandat de 4 ani. În situaţii excepţionale, Biroul Executiv se va completa în şedinţele Consiliului Naţional.

Art. 52. Biroul Executiv se întruneşte lunar sau ori de câte ori este nevoie, la convocarea Preşedintelui sau la propunerea a 1/3 din membrii săi. Este statutar constituit în prezenţa a 2/3 din membrii săi. Hotărârile se iau cu majoritate simplă a voturilor valabil exprimate. Hotărârile Biroului Executiv se consemnează în procese verbale, care se arhivează.

Art. 53. Biroul Executiv are următoarele competenţe statutare:

a) asigură conducerea federaţiei între şedinţele Consiliului Naţional;

b) îndeplineşte hotărârile adoptate de Consiliul Naţional şi elaborează strategia pentru soluţionarea revendicărilor stabilite de Consiliul Naţional;

c) coordonează activitatea departamentelor pe probleme ale federaţiei şi prezintă stadiul îndeplinirii sarcinilor în plenul Consiliului Naţional;

d) apără drepturile, promovează interesele şi prezintă revendicările membrilor de sindicat la nivelul ministerului de resort, cât şi la nivelul autorităţilor publice, centrale şi locale;

e) asigură şi răspunde pentru derularea execuţiei bugetare;

f) reprezintă federaţia în relaţiile internaţionale;

g) convoacă Consiliul Naţional în şedinţe ordinare şi extraordinare;

h) analizează şi propune spre aprobare Consiliului Naţional acorduri de colaborare cu organizaţii sindicale, alte persoane fizice şi juridice, în scopul realizării de obiective de interes comun pentru membrii de sindicat;

i) hotărăşte cu privire la afilierea, dezafilierea şi reprimirea organizaţiilor sindicale la/în Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET”, precum şi cu privire la sancţionarea acestora sau a persoanelor alese în organele de conducere ale federaţiei, conform prezentului Statut;

j) aprobă  Regulamentul intern, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Biroului Executiv şi altele asemenea;

k) hotărăşte înfiinţarea de unităţi, asociaţii, fundaţii, societăţi economice, sociale, culturale, de editare şi publicare a organului propriu de presă sau a altor publicaţii şi stabileşte principiile de organizare şi funcţionare a acestora;

l) hotărăşte cu privire la angajarea pe funcţii a salariaţilor federaţiei, la sancţionarea şi concedierea acestora, la propunerea preşedintelui;

m) orice alte competenţe care îi revin potrivit legii, prezentului Statut şi hotărârilor Conferinţei Naţionale şi Consiliului Naţional.

Art. 54. În cazul şedinţelor organelor de conducere în care nu se pot adopta hotărâri la prima convocare datorită absenţelor şi imposibilităţii obţinerii cvorumului necesar, se convoacă o nouă întrunire, unde hotărârile se adoptă cu jumătate plus unu din numărul voturilor participanţilor cu drept de vot prezenţi, indiferent de numărul acestora.

Art. 55 (1) Preşedintele are următoarele competenţe:

a) realizează legătura operativă a federaţiei în relaţiile cu terţii;

b) reprezintă federaţia în relaţia cu terţii, persoane fizice şi juridice, de stat sau private, din ţară şi din străinătate, precum şi în relaţia cu mass-media, în negocieri, medieri, litigii de muncă, revendicări etc.;

c) angajează pe funcţii salariaţii federaţiei, dispune sancţionarea şi concedierea acestora, cu aprobarea Biroului Executiv;

d) are specimen de semnătură în bancă şi aprobă efectuarea cheltuielilor, conform normelor de competenţă financiară ale federaţiei;

e) convoacă în şedinţă Biroul Executiv şi Colegiul Liderilor;

f) coordonează şi conduce întreaga activitate a Biroului Executiv al federaţiei şi acordă mandat de reprezentare a acesteia oricărei persoane din Biroul Executiv / Colegiul Liderilor, precum şi personalului angajat/colaboratorilor;

g) angajează oficial, prin semnătură şi sigiliu, federaţia;

h) prezintă Biroului Executiv lunar, în scris, situaţia financiară a federaţiei şi o informare asupra activităţii desfăşurate;

i) orice alte competenţe care îi revin potrivit legii, prezentului Statut şi hotărârilor organelor de conducere ale federaţiei.

 (2) În cazul în care, din motive obiective, preşedintele nu îşi poate exercita prerogativele pe o perioadă mai lungă de timp, acesta deleagă secretarului general şi/sau unuia dintre prim-vicepreşedinţi competenţele ce îi revin potrivit legii şi prezentului Statut.

(3) În situaţia în care, din motive de forţă majoră, preşedintele se află în imposibilitate de a-şi exercita prerogativele, acestea revin, de drept, Secretarului General.

Art. 56 (1) Secretarul General are următoarele competenţe:

a) asigură legătura permanentă cu organizaţiile sindicale afiliate şi informarea operativă a acestora, inventariază problemele şi le înaintează organelor de conducere;

b) organizează şedinţele Biroului Executiv, Colegiului Liderilor şi Consiliului Naţional, asigură întocmirea proceselor verbale, redactarea hotărârilor şi comunicarea acestora în teritoriu;

c) asigură întocmirea documentelor, a seturilor de materiale etc. necesare membrilor organelor de conducere şi comisiilor de negociere;

d) gestionează şi sistematizează circulaţia informaţiilor în cadrul federaţiei, organizează evidenţa documentelor din federaţie;

e) îndeplineşte atribuţiile delegate de preşedinte, în condiţiile art. 55 alin. (2);

f) orice alte competenţe care îi revin potrivit legii, prezentului Statut şi hotărârilor organelor de conducere ale federaţiei.

(2) Prim-vicepreşedinţii au următoarele competenţe:

a) coordonează activitatea vicepreşedinţilor şi membrilor Biroului Executiv din zona geografică repartizată, pe probleme de interes ale federaţiei;

b) elaborează puncte de vedere pe baza informaţiilor primite;

c) coordonează activitatea departamentelor repartizate;

d) orice alte competenţe care le revin potrivit legii, prezentului Statut şi hotărârilor organelor de conducere ale federaţiei.

Art. 57. Preşedintele, Secretarul General şi prim-vicepreşedinţii exercită conducerea operativă a Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET”.

Art. 58. Vicepreşedinţii şi membrii Biroului Executiv deţin responsabilitatea următoarelor domenii de activitate:

a) probleme sociale;

b) probleme economice;

c) probleme de formare sindicală şi profesională;

d) probleme de informare, imagine şi instruire sindicală; 

e) probleme de finanţare din alte surse decât cotizaţiile;

f) coordonează departamentele federaţiei.

Art. 59. Atribuţiile persoanelor alese în Biroul Executiv se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Biroului Executiv.

                        Art. 60. Persoanele alese în organele de conducere ale federaţiei sunt responsabile de realizarea obligaţiilor statutare şi pot fi sancţionate pentru:

a) dezinteres pentru mişcarea sindicală;

b) incompetenţă;

c) infracţiuni;

d) încălcarea gravă a Statutului, regulamentelor şi atribuţiilor acordate;

e) acţiuni considerate contrare sau dăunătoare intereselor şi imaginii federaţiei.

              Art. 61 (1) În cazul nerespectării obligaţiilor statutare, se procedează la aplicarea următoarelor sancţiuni:

         a) atenţionarea verbală;

         b) atenţionarea scrisă;

c) retragerea degrevării/rezervării;

d) suspendarea temporară;

e) destituirea.                         

         (2) Sancţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi c) se dispun de către Biroul Executiv al federaţiei, cu majoritate de 2/3 din voturile valabil exprimate şi se comunică persoanei sancţionate.

            (3) Suspendarea temporară şi destituirea se dispun de către Consiliul Naţional, cu majoritate de 2/3 din voturile valabil exprimate şi se comunică persoanei sancţionate.

         (4) Destituirea se validează de către Conferinţa Naţională, convocată în şedinţă extraordinară în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii Consiliului Naţional şi îşi produce efectele de la data validării.

         (5) Persoanele sancţionate au dreptul de a contesta hotărârea de sancţionare în termen de 10 zile de la comunicare, la organul de conducere care a dispus sancţiunea. 

 

CAPITOLUL V -  COMISIA DE CENZORI

 

Art. 62 (1) Comisia de Cenzori a Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” este organ unic de control al activităţii economico-financiare a federaţiei.

(2) Comisia de Cenzori este formată din 6 persoane, respectiv: 1 preşedinte, 1 vicepreşedinte, 4 membri.

Art. 63. Comisia de Cenzori are următoarele competenţe:

a) verifică periodic şi ori de câte ori este nevoie sau la solicitarea Consiliului Naţional / Colegiului Liderilor, activitatea financiară şi economică a federaţiei; 

b) prezintă anual sau ori de câte ori este cazul rapoarte asupra activităţii;

c) formulează opinii privind proiectul de buget şi face aprecieri asupra bilanţului anual;

d) urmăreşte execuţia bugetară şi modul în care sunt administrate bunurile materiale ale federaţiei;

e) prezintă raportul său Conferinţei Naţionale a federaţiei şi propune Conferinţei descărcarea de gestiune a conducerii federaţiei.

Art. 64. Membrii Comisiei de Cenzori sunt aleşi de Conferinţa Naţională, prin vot secret/deschis, cu majoritate simplă a voturilor delegaţilor prezenţi statutar, pentru un mandat de 4 ani.

Art. 65.  Locurile rămase vacante în Comisia de Cenzori se vor completa prin cooptare, în mod excepţional, în şedinţele Consiliului Naţional.

Art. 66. În prima şedinţă a Comisiei de Cenzori, se aleg, dintre membrii acesteia, preşedintele şi vicepreşedintele comisiei.

 

CAPITOLUL VI  - PATRIMONIUL, FONDURILE ȘI MIJLOACELE

 

Art. 67 (1) Patrimoniul FEDERAÈšIEI SINDICATELOR DIN EDUCAÈšIE „SPIRU HARET” este compus din bunurile mobile şi imobile ale Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ “SPIRU HARET” şi ale Federaţiei Educaţiei Naţionale, precum şi din sumele băneşti aflate în conturile acestora. Patrimoniul se completează cu bunurile dobândite ulterior şi care vor fi trecute în inventarul FEDERAÈšIEI SINDICATELOR DIN EDUCAÈšIE „SPIRU HARET”. Patrimoniul Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” nu cuprinde bunurile primite de la stat.

         (2) Bunurile mobile şi imobile din patrimoniul federaţiei pot fi folosite numai potrivit intereselor legitime ale membrilor de sindicat, fără a putea fi împărţite între aceştia.

Art. 68. Patrimoniul Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” este indivizibil şi netransmisibil între organizaţiile afiliate şi este format din:

a) cotizaţiile lunare plătite de organizaţiile sindicale afiliate la Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET”, în funcţie de numărul de membri de sindicat recenzaţi conform prevederilor aplicabile;

b) donaţii din partea persoanelor fizice şi juridice din ţară şi din străinătate;

c) cota-parte din activităţile economice derulate de federaţie;

d) credite şi dobânzi;

e) alte surse, în condiţiile legii. 

Art. 69 (1) Fondurile federaţiei se folosesc în conformitate cu prevederile bugetului, pentru finanţarea activităţilor organizatorice, administrative, profesionale, cultural-sportive şi turistice, acoperirea cheltuielilor unor acţiuni de propagandă şi informare sindicală, pentru imaginea federaţiei, susţinerea propriului organ de presă, salarii şi indemnizaţii pentru personalul neeligibil şi eligibil. Fondurile mai pot fi folosite pentru acordarea de ajutoare sociale excepţionale, finanţarea investigaţiilor, efectuarea de studii şi cercetări, contribuţii diverse.

 (2) Nivelul cotizaţiei datorate federaţiei se indexează anual, în funcţie de media majorărilor salariale din sistemul de învăţământ din anul anterior.

(3) Cotizaţia se virează în contul federaţiei sau se încasează pe bază de chitanţă fiscală.

 

CAPITOLUL VII – DIVIZAREA, COMASAREA, DIZOLVAREA FEDERAȚIEI. DISTRIBUIREA, TRANSMITEREA ȘI LICHIDAREA PATRIMONIULUI

 

Art. 70 (1) Divizarea, comasarea sau dizolvarea federaţiei se hotărăsc numai de Conferinţa Naţională a Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET”, în prezenţa a 3/4 din numărul delegaţilor cu drept de vot, în baza unei hotărâri adoptate cu 2/3 din numărul voturilor exprimate. Operaţiunile legate de divizarea sau dizolvarea federaţiei sunt efectuate de o comisie specială, numită de Conferinţa Naţională. Comisia întocmeşte o documentaţie privind distribuirea, transmiterea sau, după caz, lichidarea patrimoniului federaţiei.

            (2) În cazul reorganizării federaţiei, hotărârile asupra patrimoniului se iau de către Conferinţa Naţională, la propunerea Consiliului Naţional.

Art. 71. În cazul dizolvării federaţiei, patrimoniul se împarte între organizaţiile sindicale afiliate, proporţional cu partea de contribuţie la realizarea acestuia.

Art. 72. În cazul comasării cu alte federaţii sindicale legal constituite, patrimoniul se transmite integral noii federaţii înfiinţate.

Art. 73. În cazul divizării federaţiei, patrimoniul se distribuie procentual cu numărul membrilor de sindicat preluat de noile federaţii. În astfel de cazuri, se constituie o comisie de lichidare a patrimoniului, alcătuită din 5 reprezentanţi ai fiecărei federaţii succesorale.

Art. 74. În termen de 5 zile de la dizolvare, conducerea operativă a Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” este obligată să solicite instanţei judecătoreşti competente, care a operat înscrierea în registrul special al Federaţiilor, Confederaţiilor şi Uniunilor Sindicale Teritoriale, să facă menţiunea dizolvării federaţiei. 

 

CAPITOLUL VIII - DISPOZIȚII FINALE

 

Art. 75. Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” îşi elaborează reglementări proprii privind organizarea şi utilizarea mijloacelor materiale şi băneşti aprobate de către Consiliul Naţional al federaţiei.

Art. 76. Conducerea executivă va fi susţinută de un grup tehnic format din salariaţi angajaţi ai federaţiei.

Art. 77. Prezentul Statut a fost elaborat şi aprobat de Conferinţa Naţională Extraordinară a Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET”, ce a avut loc în data de 24 ianuarie 2013.

Galerie foto

Galerie video

scoala romaneasca

Parteneri