SUSȚINE ȘI TU INIȚIATIVA CETĂȚENEASCĂ PENTRU EDUCAȚIE!

📢 SUSȚINE ȘI TU INIȚIATIVA CETĂȚENEASCĂ PENTRU EDUCAȚIE! SEMNEAZĂ PENTRU VIITORUL NOSTRU, AL TUTUROR! ✍️
 
 
Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ anunță startul mobilizării pentru strângerea de semnături în vederea susținerii Inițiativei legislative cetățenești publicate în Monitorul Oficial al României nr. 84 din 3 februarie 2026.
Este momentul să corectăm măsurile ANTI-EDUCAȚIE care au lovit dur sistemul de învățământ în ultimul an!
🔍 Ce urmărim prin această inițiativă?
Inițiativa legislativă are în vedere:
1. revenirea la formațiunile de studiu de dinainte de modificările operate prin Legea 141/2025, inclusiv limitarea numărului de beneficiari cu care poate fi depășit efectivul maxim;
2. calculul tarifului pentru plata cu ora pornind de la salariul de bază al cadrului didactic (vechime, grad didactic + simultan, special, zone izolate, handicap, neuropsihic, penitenciar) – fără raportare la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, stabilit anual prin hotărâre a Guvernului;
3. instituirea unei prime de instalare neimpozabile pentru cadrele didactice repartizate ca titulare în zone defavorizate sau izolate, egală cu 3 salarii de bază ale cadrului didactic respectiv (in forma inițială a LIP erau 5 salarii minime brute pe țară, dar dispoziția nu s-a aplicat niciodată, fiind suspendată, iar apoi modificată prin Legea 141/2025 – primă de doar 1 salariu minim, dar în continuare suspendată);
4. instituirea reducerii cu 2 ore săptămânal a normei didactice de predare-învățare-evaluare, la cerere, pentru personalul didactic de predare cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și gradul didactic I;
5. revenirea, începând cu data de 1 septembrie 2026, la norma didactică de predare-învăţare-evaluare, de instruire practică şi de evaluare curentă a antepreşcolarilor/preşcolarilor şi a elevilor prevăzută de art. 207 alin. (4) din LIP nr. 198/2023;
6. abrogarea interdicției de compensare în bani a concediului de odihnă neefectuat;
7. abrogarea restricțiilor privind degrevarea personalului didactic de conducere, de îndrumare și de control din Legea nr. 141/2025;
8. reglementarea plății tranșelor din hotărârile judecătorești neachitate în anul 2025, precum și a celor scadente până la 31.12.2026, concomitent, într-o singură tranșă, până la 30.06.2026;
9. modificarea unor articole din Legea învățământului superior.
🤝 Cine poate semna?
ORICE cetățean cu drept de vot!
Invităm nu doar salariații din învățământ, ci și:
✅ Părinții elevilor;
✅ Elevii majori;
✅ Toți cei care își doresc o școală românească de calitate.
📋 Cum te poți implica?
Contactează liderul sindical din unitatea ta de învățământ pentru a semna listele oficiale.
Educația nu este o cifră contabilă, este viitorul României!
Uniți suntem puternici! 💪
 
Distribuie articolul pe retelele de socializare: