Personalul nedidactic trăieşte la limita sărăciei
Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret“ va organiza mâine, 17 decembrie 2014, începând cu ora 11.00, un miting în faţa Ministerului Educaţiei Naţionale. Acţiunea va fi urmată de un marşpână în faţa Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. Prin aceast demers, FSE „Spiru Haret“ doreşte să tragă un semnal de alarmă referitor la situaţia dezastruoasă în care se află personalul nedidactic din unităţile de învăţământ. „De cele mai multe ori lumea uită că în unităţile de învăţământ, pe lângă cadrele didactice si didactice auxiliare, mai există şi personal nedidactic. Fără ajutorul acestora din urmă, activitatea nu s-ar putea desfăşura. La ora actuală, această categorie de personal trăieşte la limita de sărăciei“, a declarat Marius Nistor, preşedinte FSE „Spiru Haret“.
Menţionăm că personalul nedidactic din învăţământul preuniversitar este în continuare, contrar tuturor promisiunilor din ultima vreme, într-o situaţie dezastruoasă din punct de vedere al volumului de muncă şi al salarizării şi se confruntă cu:
– prestarea, în mod constant, de activităţi peste norma de muncă legală şi/sau neprevăzute în fişa postului, nefiind recompensat în niciun fel pentru acestea (situaţie interzisă nu doar de legislaţia din România, ci şi de normele europene),
– aplatizarea grilei de salarizare (astfel încât, practic, nu mai există diferenţe între personalul nedidactic cu vechime mică şi cel cu vechime mai mare în învăţământ),
– neacordarea sporurilor specifice pentru condiţii de muncă.
Pentru a veni în sprijinul acestei categorii de personal, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” solicită Guvernului şi Parlamentului ca, în regim de urgenţă, să decidă:
1. instituirea unor dispoziţii derogatorii astfel încât ca personalul nedidactic din învăţământ să poată beneficia de sporul pentru munca prestată peste durata normală a timpului de lucru şi în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru;
2. modificarea grilei de salarizare pentru personalul nedidactic, astfel încât sporul de vechime să nu mai fie inclus în salariul de încadrare (pentru a se elimina aplatizarea grilei şi a exista o diferenţă între personalul nedidactic cu vechime mică şi cel cu vechime mai mare în învăţământ – s-a ajuns în prezent în situaţia aberantă în care o îngrijitoare cu 15-20 de ani vechime are acelaşi salariu cu o îngrijitoare debutantă, acesta fiind salariul minim brut pe ţară garantat în plată);
3. aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare personalului din sistemul de învăţământ, în sensul celor propuse de Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” (inclusiv: spor de 12 %pentru personal care lucrează în locuri de muncă aflate sub acţiunea câmpurilor electromagnetice de radiofrecvenţă produse de emiţători de radiodifuziune, televiziune, emiţători pentru comunicaţii, staţie de radiolocaţie, instalaţii de curenţi de înaltă frecvenţă, staţiile de radio de US şi UUS, radioreleele în unde metrice, decimetrice, centimetrice, radiogoniometrele şi staţiile de bruiaj, pentru personalul nedidactic din unităţile de învăţământ special şi din învăţământul de masă care şcolarizează copii cu cerinţe educaţionale speciale; spor de 10% pentru personalul care lucrează la curăţire canale, grupuri sanitare, personalul care desfăşoară activitate în spălătorie-călcătorie; etc.);
4. acordarea unor drepturi specifice (salariale sau de altă natură).
În condiţiile în care nu se vor lua aceste măsuri, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” avertizează Guvernul că riscă să pericliteze buna desfăşurare a activităţii în unităţile de învăţământ, deoarece din ce în ce mai mulţi angajaţi preferă să părăsească sistemul educaţional.
Departamentul Comunicare şi Imagine
Dragoş Neacşu