FSLI +FSESH+FNSAM – Informare.discutii.Guvern_21.01.2022 final cs
FSLI +FSESH+FNSAM – PM – adresa probleme+revendicari_post greva avertisment
Către
SINDICATELE AFILIATE
În atenţia Doamnei / Domnului Preşedinte
Stimaţi colegi,
În cursul zilei de astăzi, 21 ianuarie 2022, în intervalul orar 11:00-12:30, a avut loc întâlnirea reprezentanților Guvernului cu cei ai federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ, ca urmare a grevei de avertisment din data de 19.01.2022.
La discuții, părțile au fost reprezentate după cum urmează:
- Guvernul: domnul Prim-ministru Nicolae-Ionel Ciucă, domnul ministru al educației Sorin-Mihai Cîmpeanu, domnul secretar de stat Gigel Paraschiv(Ministerul Educației), domnul secretar de stat Lucian Ovidiu Heiuș (Ministerul Finanțelor), secretar de stat Cristian Vasilcoiu (Ministerul Muncii și Solidarității Sociale), domnul consilier de stat George Agafiței (Cancelaria Prim-ministrului), domnul director general Mihai Păunică (Ministerul Educației).
- Federațiile sindicale:
F.S.L.I. – domnul președinte Simion Hancescu și doamna secretar general Cornelia Popa-Stavri;
F.S.E. „SPIRU HARET” – domnul președinte Marius Ovidiu Nistor și domnul secretar general Ionel Barbu
F.N.S. „ALMA MATER” – domnul președinte Anton Hadăr (prin Skype), domnul secretar general Mihai Buțu și domnul vicepreședinte Alin Mazăre.
Discuțiile s-au purtat pornind de la materialul comun al celor trei federații sindicale, anexat prezentei.
În cadrul discuțiilor, reprezentanții federațiilor sindicale au pus accentul pe urgența:
– acordării salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învățământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic);
– calculării corecte, în conformitate cu dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017, a drepturilor salariale cuvenite personalului din învățământ;
– soluționării problemei personalului nedidactic [din punct de vedere salarial (salariu de bază, ore suplimentare, sporuri pentru condiții de muncă) și al încadrării (suplimentarea numărului de posturi)].
De asemenea, reprezentanții federațiilor sindicale au scos în evidență faptul că Legea 153/2017 este profund inechitabilă pentru salariații din învățământ, atâta timp cât coeficienții de ierarhizare sunt în pătrimea inferioară a grilelor de salarizare, profesorul debutant fiind chiar în șeptimea inferioară a acestora.
Domnul Prim-ministru a afirmat că salarizarea personalului din sistemul educațional este la un nivel inacceptabil, că se impun a fi luate, cât mai rapid, măsuri privind îmbunătățirea acesteia și calculul corect al salariilor și că este hotărât să rezolve cât mai multe dintre problemele supuse atenției.
De asemenea, șeful Executivului a solicitat un răgaz de două săptămâni, în care să se elaboreze un plan concret de măsuri.
În urma discuțiilor, s-a stabilit constituirea unui grup de lucru format din reprezentanți ai Guvernului și federațiilor sindicale reprezentative care va fi coordonat de ministrul educației. Din grupul de lucru mai fac parte ministrul finanțelor și ministrul muncii. Grupul de lucru va elabora un proiect de Acord, cu măsuri și termene concrete pentru soluționarea problemelor personalului din învățământ, Acord ce urmează să fie asumat de domnul Prim-ministru Nicolae Ciucă în data de 4 februarie 2022.
Vom ține la curent permanent membrii de sindicat cu privire la evoluția discuțiilor din cadrul grupului de lucru.
Cu deosebită stimă,
PREŞEDINTE PREŞEDINTE PREȘEDINTE
F.S.L.I. F.S.E. „SPIRU HARET” F.N.S. „ALMA MATER”
Simion HANCESCU Marius Ovidiu NISTOR Anton HADĂR