Noua lege trebuie să redea autoritatea profesiei didactice!
Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ solicită Guvernului să intensifice măsurile de prevenire a actelor de violență la nivelul unităților de învățământ și să înăsprească legislația în vigoare privind siguranța în unitățile de învățământ.
„Evenimentul de la Colegiul Național „Ion Creangă“ ar trebui să reprezinte un nou semnal de alarmă pentru autorități. Cadrele didactice sunt lipsite de apărare, iar unitățile de învățământ nu au instrumentele reale, necesare și concrete pentru a lua măsuri imediate și eficiente în situația unor violențe întreptate împotriva salariaților. Sancțiunile/măsurile actuale – precum mutarea disciplinară, scăderea notei la purtare (operabilă doar la sfârșitul anului școlar) – sunt complet lipsite de eficiență. La ora actuală, în multe școli avem probleme legate de violență, de consumul de droguri și nu numai. Multe dintre aceste cazuri nu ajung în mass-media, dar primim săptămânal astfel de semnale. Am cerut – nu o dată – aprobarea unui statut al personalului din învățământ, care să prevadă și sancțiuni drastice în situații precum cea de la Colegiul Național „Ion Creangă“, însă niciun Guvern nu și-a dorit și nu și-a asumat un astfel de act normativ. Avem nevoie de o legislație care să ofere pârghii angajaților să ia măsuri în astfel de cazuri. Avem nevoie de consilieri și psihologi școlari care să discute cu elevii și părinții pentru a preîntâmpina asemenea fapte.“, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președinte FSE „SPIRU HARET“.
Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ solicită parlamentarilor ca, odată cu discutarea proiectului Legii privind învățământul preuniversitar, să instituie măsuri de protecție pentru angajații din învățământ. În școală trebuie să existe un climat de ordine, disciplină şi respect în timpul desfăşurării actului educaţional în contexte formale, nonformale şi informale, iar noua lege trebuie să ofere cadrelor didactice autoritatea de a lua decizii oportune, care să le permită să menţină un mediu adecvat în timpul procesului de predare-învăţare-evaluare, dar şi pe parcursul desfăşurării de activităţi extraşcolare.
Departamentul Comunicare şi Imagine
Dragoş Constantin Neacşu
05.04.2023