Scrisoare deschisa FSE SPIRU HARET 30 ianuarie 2019 – Noi suntem Sincai!

Noi suntem ȘINCAI!

Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ somează public Primăria Sectorului 4, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Ministerul Educației Naționale să oprească orice fel de presiuni la adresa doamnei Silvia Mihaela Mușătoiu, director al Colegiului Național „Gheorghe Șincai“, privind semnarea contractului de management administrativ-financiar. FSE „SPIRU HARET“ îi va susține necondiționat și le va acorda tot suportul necesar colegilor din Colegiului Național „Gheorghe Șincai” în toate acțiunile pe care doresc să le întreprindă.

Politicienii, indiferent de partidul din care fac parte, trebuie să înțeleagă că România nu se poate schimba în bine, atât timp cât vor interveni în activitatea managerială a unităților de învățământ, încercând să-și impună „cunoștințele“ și „firmele agreate“.

Domnilor primari, în momentul în care refuzați să alocați bani unităților de învățământ, refuzați de fapt să îi sprijiniți pe copiii oamenilor care v-au votat și pe care ar trebui să îi reprezentați cu cinste! În școli trebuie să investiți necondiționat!

Domnilor politicieni, știm că pentru voi școala și oamenii ei nu sunt aducători de voturi. Dar, prin acțiunile voastre îndreptate împotriva celor care mai cred că profesionalismul și respectul pentru lege constituie fundamentul unui învățământ modern, nu faceți decât să ne convingeți încă o dată – atât pe noi, cât și pe actualii elevi, viitoarele generații de votanți – că nu sunteți capabili decât să guvernați prin amenințări și abuzuri. Astăzi, reacționează un director și câțiva zeci de dascăli. Mâine, majoritatea societății vă va sancționa drastic pentru aceste fapte.

 Cerem tuturor politicienilor, indiferent de partid, să se oprească! Școala nu este tribună politică!

Cazul „Șincai“  readuce în discuție presiunile excesive la care sunt supuși mii de colegi din toată țara. Știm că mulți dintre ei nu au curajul doamnei director Mușătoiu să refuze ingerințele politice. Vrem, însă, să le transmitem cu această ocazie tuturor un mesaj de susținere și să îi asigurăm de tot sprijinul nostru. Nu sunteți singuri! Suntem alături de voi!

Marius Ovidiu NISTOR

Președinte FSE „SPIRU HARET“

Distribuie articolul pe retelele de socializare: