Nr. 172/17.02.2015
Către
PREŞEDINŢIA ROMÂNIEI
DOMNULUI PREŞEDINTE KLAUS WERNER IOHANNIS
DOMNULE PREŞEDINTE,
Timp de 25 de ani, politicienii, fie ei mai mici sau mai mari, în frunte cu preşedinţii României au susţinut la unison că este nevoie de o educaţie de calitate pentru a crea o naţiune puternică. În tot acest timp, însă, nu s-a trecut de stadiul declaraţiilor şi al încercărilor eşuate. Am făcut reforme pe hârtie, am pilotat, am şters, am venit cu idei noi, ne-am comparat cu Finlanda, dar în final am rămas prizonierii unei gândiri limitate.
Domnule Preşedinte, pe 16 decembrie 2014, la o întâlnire cu cadrele didactice din judeţul Timiş, spuneaţi că: „Educaţia trebuie să fie obligatoriu între priorităţile naţionale şi nu din motivul aparent evident că sunt dascăl, ci pentru că aşa se cade într-o ţară care vrea să îşi construiască un viitor bun. Acest lucru l-am spus, îl voi mai spune şi îl voi repeta până când educaţia va deveni realmente o prioritate naţională”. Această declaraţie ne-a dat speranţe şi ne-a făcut să credem că vom avea, în perioada imediat următoare, o dezbatere publică privind punctele principale ale unei strategii naţionale în domeniul învăţământului.
Mai mult, la aceeaşi întâlnire aţi declarat că învăţământul „…e o temă atât de importantă încât doar preşedintele poate să ducă această discuţie despre ce vrem noi în România cu sistemul de educaţie, să ducă această tematică în spaţiul public într-o discuţie foarte amplă care să arate unde suntem şi unde vrem să ajungem„. Au trecut însă două luni şi acest mesaj s-a pierdut parcă în eter.
Ştim că educaţia nu face nici rating pe posturile de televiziune şi, „din păcate“, nici nu aduce voturi pentru partidele politice, dar ea se constituie în motorul dezvoltării economice al oricărui stat civilizat. Considerăm că este de datoria noastră ca, împreună cu factorii decidenţi din România, să ne aplecăm asupra acestui domeniu vital pentru ţara noastră.
Timp de 25 de ani, clasa politică, prin lipsa de interes faţă de sistemul educaţional, nu a făcut altceva decât să pună în pericol viitorul acestei ţări. Ştim, este foarte grav ce susţinem, însă, din păcate, este adevărat. Această reformă neîntreruptă a formelor fără fond ne-a adus la situaţia prezentă. Trebuie să renunţăm să ne mai gândim la efecte, fie ele pozitive sau negative, după schimbările propuse şi să identificăm adevăratele cauze. Când ai o problemă pe care trebuie să o rezolvi, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să îi conştientizezi existenţa. Numai după ce eşti convins că ai o problemă, poţi să încerci să găseşti soluţii. De aceea considerăm că primordial este să identificăm cauzele stării actuale.
În încheiere, permiteţi-ne să reproducem tot o declaraţie a dumneavoastră: „Educaţia e cheia succesului, nu doar pentru un om, ci şi pentru o naţiune”.
Domnule preşedinte, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret“, în numele celor peste 80.000 de membri ai săi, este pregătită să participe la realizarea unei strategii care să fie asumată de către clasa politică şi de societatea civilă. În acest sens, considerăm că este necesară şi utilă o întâlnire cu dumneavoastră în perioada imediat următoare.
Cu deosebită consideraţie,
Preşedinte
Marius Ovidiu Nistor